un ceas bun
UN CEAS BUN, POATE CEL MAI BUN!
În această scurtă perioadă de când am început să scriu despre ceasuri, am aflat două lucruri importante:

  • Încă mai sunt oameni care sunt pasionaţi de un ceas bun, mai mult decât de unul în trend, fashion sau cum vreţi să le numiţi;
  • Oamenii care apreciază un ceas bun sunt de toate vârstele, de la tineri, la oameni maturi, până la seniorii cu tâmplele ninse.

Blogul UnCeasBun.ro este dedicat tuturor acestor oameni şi nu numai lor, pentru că vom discuta aici şi despre microbranduri şi despre mărci româneşti de ceasuri, despre noile apariţii şi, de ce nu, şi despre noile trenduri ale industriei. Vom aborda, atunci cand va veni vremea, si subiecte de fashion sau life style, dar tot legate de ceasuri, evident!

Înainte de a merge mai de departe, trebuie să vă spun că nu sunt şi nici nu pretind a fi un expert în ceasuri, învăţ pe măsură ce dezvolt blogul, aşa că, dacă găsiţi ceva greşit prin articole, nu ezitaţi să folosiţi spaţiul pentru comentarii de la sfarsitul fiecărei postari.

De asemenea, UnCeasBun are şi o pagină de Facebook cât şi una de Instagram, vă mulţumesc dacă le urmăriţi şi pe ele!

UnCeasBun – colaborari

Trebuie să spun că sunt deschis oricărui fel de colaborare, dacă aveţi ceva interesant de spus, nişte fotografii frumoase cu un ceas bun, sunteţi colecţionar sau doar un pasionat de ceasuri şi va place să scrieţi, blogul meu este şi al vostru. Nu ezitaţi să mă contactaţi. Dacă doriţi spaţiu de reclamă, advertoriale sau sunteţi un magazin de ceasuri care doreşte să se promoveze în on-line, vă aştept cu plăcere, sigur vom găsi o formă de colaborare!

Dacă doriţi să luaţi legătura cu mine, aveţi la dispoziţie pagina de Contact.

Să fie într-un ceas bun,
Mister Nicky