Oris Big Crown ProPilot

Nu cu mult timp în urmă am vorbit despre un ceas de scufundări lansat de Oris la Baselworld 2018, Oris Carl Brashear Chronograph, iar astăzi mergem din adâncurile mărilor spre înălţimile cerului şi discutăm despre seria Oris ProPilot, ceasuri dedicate lumii aviaţiei, după cum le spune şi numele.

Gama Orbis ProPilot conţine 14 modele, de la ceasuri simple, care afişează doar dată, până la cele cu complicaţii: cronograf, GMT, WorldTimer, altimetru, două zone de timp, alarma sau ziua săptămânii. Capacul din spate este transparent, iar rotorul roşu – marca înregistrată a casei Oris – este vizibil prin el. Toate ceasurile Oris ProPilot sunt ceasuri mari, au minim 41 de mm în diametru, chiar 47 de milimetri cel cu altimetru.

Oris Big Crown ProPilot

Ultimul venit în familie este Oris Big Crown ProPilot Worldtimer, de fapt un ceas cu două zone orare, în fel de 2 în 1 decât un adevărat World Timer. Ceasul are 44,7 mm, secundar mic în dreptul orei 9 şi un cadran pentru afişarea timpului în a doua zonă orară în dreptul orei 3. Tot acolo este şi dată. Cadranul este negru sau gri, cu cifre arabe mari şi indicatoare groase, vizibile, luminoase pe timpul nopţii. Este uşor de citit cam din toate poziţiile şi geamul din cristal de safir este tratat antireflex. Ceasul este pus în mişcare de un mecanism automat ETA2836

Oris ProPilot nu sunt ceasuri ceasuri ieftine, cel simplu, doar cu dată drept complicaţie, este la 1700 de CHF, iar cele în ediţie limitată trec bine de 5000 de CHF.

Să fie într-un ceas bun!
Sursa foto: Oris

Mister Nicky

About Mister Nicky

Mister Nicky scrie pe CalatorSauTurist.ro si UnCeasBun.ro Este bloger de travel, fotograf de calatorie si mai nou este pasionat de ceasuri, pasiune din care s-a nascut acest blog.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *