Montblanc Orbis Terrarum

Dacă noutatea săptămânii trecute a fost un worldtimer de la Jaeger-LeCoultre, să nu ne ieşim din mână şi astăzi să vorbim despre un worldtimer de la Montblanc si anume Montblanc Heritage Spirit Orbis Terrarum. Trebuie să recunosc, înainte de a trece mai departe, că mult timp credeam că Montblanc fabrica numai instrumente de scris, asta pentru că în magazinele de bijuterii comuniste se găseau numai stilouri ale mărcii, nu şi ceasuri.

În latină, “orbis terrarum” înseamnă lume, glob, Pământul în general şi de aici provine şi numele ceasului. Arata oră în cele 24 de fusuri orare principale, dar aflăm şi dacă e noapte sau zi într-un anumit oraş de pe glob. Cum funcţionează? Apeşi butonul aflat în dreptul orei 8 până când cadranul cu oraşele se roteşte în dreptul orei tale locale, apoi gata, citeşti oră în toate celelalte 23 de zone orare pe cadranul cu 24 de ore. Nimic nu poate fi mai simplu!



Ceasul este pus în mişcare de un calibru automatic, cu 26 de rubine, rezervă de mers de 42 ore şi frecvenţa de 28.800 vibraţii/oră. Carcasa este din 316L sau din aur roz, are 41 de milimetri şi geamul din cristal de safir. Tot din acelaşi material este şi cadranul, pe care este desenată harta lumii şi scrise oraşele importante din cele 24 de zone de timp. Rezistă la apă până la 30 de metri, iar singura mea obiecţie este că nu arata şi dată.

Pe o piaţă globală, Montblanc nu putea să facă decât un joc global, aşa Orbis Terrarum are şi versiuni pentru piaţa chineză sau arabă, cu cadrane scrise în limbile respective, iar pentru hipsterii adevăraţi a venit şi cu o versiune retro, de buzunar, care cântăreşte aproape 200 de grame. Preţurile pleacă de la 5700 de dolari, dar cel în carcasa de aur roz este aproape triplu.

Să fie într-un ceas bun!
Sursa foto: Montblanc

Mister Nicky

About Mister Nicky

Mister Nicky scrie pe CalatorSauTurist.ro si UnCeasBun.ro Este bloger de travel, fotograf de calatorie si mai nou este pasionat de ceasuri, pasiune din care s-a nascut acest blog.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *