Citizen la Baselworld 2018

Citizen împlineşte anul acesta 100 de ani de la înfiinţare, ocazie cu care a venit la BaselWorld 2018 cu câteva noutăţi interesante, dintre care două mi-au atras atenţia în mod deosebit şi despre ele vom vorbi puţin mai jos. Până atunci, trebuie să subliniem că Citizen este unul dintre cei mai mari producători de ceasuri din lume, deţine, printre altele, mărcile Frederique Constant şi Bulova şi produce mecanismele Miyota.

Să începem cu un nou record mondial, calibrul 8826, cu denumirea comerciala Eco-Drive One, cel mai subţire ceas pus în mişcare de lumină din jur: are o grosime de doar 1 milimetru! Lansat cu 44 de ani în urmă, sistemul Eco-Drive de la Citizen este ceva simplu, însă necesită o tehnologie de vârf pentru a putea fi eficient din punct de vedere comercial. Având dimensiuni de doar un milimetru, noului mecanism îi trebuia şi o carcasă specială, iar aceasta a fost realizată dintr-un aliaj numit Super Titanium, dezvoltat de Citizen special pentru a a asigura rezistenta ceasului şi confortul la purtare.

ceasuri citizen
Citizen CC7005-16E, Satellite Wave GPS cu Eco-Drive

Nou intrat în familia Citizen Satellite Wave GPS este ceasul cu codul CC7005-16E, care, la fel ca predecesorii săi, primeşte un semnal de la sateliţii de poziţionare globală, reglându-şi mersul în funcţie de acesta. Ceasului îi trebuie 3 secunde spre a se sincroniza cu ora din oricare fus orar. Este un adevărat worldtimer, cu o carcasă impresionantă de 48,5 mm şi cu o autonomie de doi ani şi jumătate, asigurată, evident, de sistemul Eco-Drive.

Conceptul din spatele Satellite Wave GPS nu este unul complicat – ceasul recepţionează timpul de la un satelit GPS şi îşi face reglajele. Tehnologia există deja, iar în 2011 Citizen a lansat primul ceas al colecţiei, dar vom vorbi despre ele pe larg într-un articol.

Sursa foto: Citizen Watch Co., Ltd.
Să fie într-un ceas bun!

Mister Nicky

About Mister Nicky

Mister Nicky scrie pe CalatorSauTurist.ro si UnCeasBun.ro Este bloger de travel, fotograf de calatorie si mai nou este pasionat de ceasuri, pasiune din care s-a nascut acest blog.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *