Materiale speciale pentru ceasuri

E clar că nu cumpărăm ceasuri ca să ştim cât e ora, asta o putem afla uitându-ne la soare, la telefon, la orologiul din turla biserici sau, pur şi simplu, întrebând pe cineva! Cumpărăm ceasuri, cheltuim bani şi ne certăm cu nevestele pentru că ne plac aceste maşinării, ne place să le simţim la mână, să ne uităm la ele, ne încântă felul în care sunt făcute. Din acest punct de vedere, materialul din care este făcut un ceas e foarte important, iar marile case producătoare au simţit asta şi şi-au dezvoltat aliaje proprii, care să pună cât mai bine în evidenţă fiecare mecanism.

În multe cazuri, mai ales la ceasurile de lux, nu mecanismul este partea cea mai scumpă. Fie că vorbim de oteluri speciale, de aliaje cu aur sau alte metale rare, orice producător care se respectă are de oferit ceva unic. Încercăm mai jos să vedem despre ce este vorba.

Rolex foloseşte câteva materiale patentate în ceasurile sale, printre care Rolesium, un aliaj vedeta făcut din oţelul inoxidabil 904L şi platină, folosit în carcasele de la seria Yaht-Master, dar şi Cerachrom, un material ceramic extrem de rezistent folosit la ramele (bezel) unor ceasuri precum Daytona sau Submariner. Un alt aliaj proprietar, Parachrom, pe bază de zirconiu şi niobiu, este folosit în fabricarea arcurilor pentru balansier, fiind extrem de rezistent influenţei câmpurilor magnetice.

Omega Seamaster Ceragold

Nici cei de la Omega nu au stat cu mâinile în sân şi după ani întregi de experimente au ieşit pe piaţa cu un material numit Ceragold, o combinaţie high-tech de ceramică, zirconiu şi aur de 18 carate. Totuşi, cel mai cunoscut aliaj Omega este Sedna, făcut din 75% aur 18k, cupru şi paladium. Aurul îi dă valoare, cuprul îi asigură acea frumoasă culoare roşiatică, iar paladiumul îi dă rezistenţă. Să nu uităm şi de arcurile balansier făcute din siliciu, utilizate de Omega şi celelalte branduri ale grupului Swatch. Va dau doar un exemplu: Omega Seamaster Edizione Venezia costa 5900 de EURO cu carcasa de otel inoxidabil si… 13.200 cu carcasa din aliajul SednaGold!

Japonezii de la Seiko s-au concentrat pe materiale elastice, folosite în arcul balansierului cât şi în arcul principal. Se numesc Spron 610 şi 530. Calibrul 9S86, care funcţionează la 36.600 de vibrării pe oră are nevoie de un arc balansier pe măsură, iar Spron 610 a fost soluţia la această problemă! Spron 530, folosit la arcul principal, este responsabil de rezervă de mers de peste 55 de ore a multor ceasuri din gama Grand Seiko.



Lista nu se opreşte aici, Hublot, Ulysse Nardin, Rado şi nu numai au dezvoltat materiale special gândite pentru ceasurile lor, dar poate vom discuta despre ele într-un articol viitor.

Să fie într-un ceas bun!
Sursa foto: Rolex & Omega

Mister Nicky

About Mister Nicky

Mister Nicky scrie pe CalatorSauTurist.ro si UnCeasBun.ro Este bloger de travel, fotograf de calatorie si mai nou este pasionat de ceasuri, pasiune din care s-a nascut acest blog.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *